Cele mai necesare întâlniri se produc pe neașteptate.
Se întâmplă cu oameni, cu cărți, cu trupe, cu albume, cu locuri sau chiar și cu porțiuni ale subconștientului pe care nu credeai că ai fi putut să le accesezi vreodată. Weekendul ăsta, de parcă m-ar fi simțit că tânjeam după o lectură mai puțin facilă și accesibilă, mi s-a lipit absolut întâmplător de mână romanul Spiritus al lui Ismail Kadare, într-unul din colțurile mele preferate de lume- librăria (ultima rămasă) din Sinaia.
Totul s-a consumat rapid și confuz. Am abandonat lectura din momentul acela ca să fac loc cărțuliei care m-a intrigat atât de tare. În 2-3 zile am dat-o gata, iar pe următoarele 2-3 le-am petrecut căutând și întrebându-mă. O taină dincolo de moarte și mai adâncă decât aceasta ni se dezvăluie timid în prima parte a romanului, doar atât cât să ne facă să mai întoarcem câte o pagină.
Harta misterului se mai întregește cu câte o bucată pe măsură ce avansăm, încât ne lasă impresia că l-am putea pătrunde, însă exact ca în cazul dosarului Securității procurat de pe piața neagră căruia îi lipsesc ultimele trei pagini, și capătul ei este la fel de difuz, iar cheia enigmei se ascunde în mărturiile de negăsit și în fragmentele intrate în pământ.
În partea a doua, cartea parcă ne cere să uităm orice impresie ne-am fi făcut până atunci, ca să ne expună exact faptele petrecute în urmă cu 5, 10 sau 20 de ani. Ca un mit încă insuficient de copt ca să poată fi pătruns, însă destul de tentant ca să fie dezgropat, povestea merge înainte și îți lasă impresia că ai înțeles ce i-a fascinat atât pe căutătorii străini care au poposit la finele călătoriei lor prin imperiul ex-comunist în Albania anilor '90. Ceva diferit, special, un eveniment sau fenomen care să aibă calitatea să concentreze la maximum un adevăr general. Aveau convingerea că un asemenea cataclism istoric, întins pe jumătatea globului pământesc, n-avea cum să nu le ofere o manifestare absolut nouă, nemaiîntâlnită în altă parte, dar care să concentreze în ea totul.
Dar totul se sfârșește cu un blestem și o moarte, iar taina care s-a întrezărit o secundă e înghițită din nou de măruntaiele pământului, lăsându-te să te întrebi, ca la noi, dacă A fost sau n-a fost... Ai putea spera ca în ultima parte să fie aduse niște binevenite lămuriri, însă finalul nu arată decât căderea în desuetudine a unei chestiuni atât de bine cunoscute de către întreaga Albanie, încât se destramă cu fiecare atingere, ca un artefact fragil îndepărtat din atmosfera protejată care-i menținea, de bine de rău, aura de mister. Ceea ce la un moment dat a fost trăit cu sufletul la gură de întreaga suflare din orășelul B. s-a transformat după căderea comunismului într-un brand de țară, gata să fie închiriat cu ziua curioșilor veniți din cele patru zări.
Romanul lui Ismail Kadare se înrudește din punct de vedere conceptual atât cu scrierile lui Kundera, cât și cu Zăpada lui Orhan Pamuk. Orășelul de provincie B. seamănă izbitor de mult cu Karsul rupt de lume și măcinat de vechi conflicte ideologice și religioase. Mai mult, istoria recentă a ambelor orașe se țese în jurul unor piese de teatru controversate- singurul catharsis de care mai pot avea parte locuitorii lor izolați. Cele două piese de teatru devin piesele centrale ale unor puzzle-uri ce nu se lasă rezolvate de către curioșii străini inoportuni care aterizează de nicăieri, în mijlocul lui nicăieri. Seria asemănărilor merge și mai departe- acțiunile ambelor romane se petrec acolo unde se îngână toamna cu iarna, când totul amorțește și letargia conferă un aer mistic întâmplărilor cu caracter kafkian. Zăpada înțeleasă ca o cortină în spatele căreia orice sens e abolit este laitmotivul celor două cărți.
Printre rânduri mai putem distinge și asemănarea cu Toamna Patriarhului a lui Gabriel Garcia Marquez, din punctul de vedere al portretizării dictatorului arhetipal - el nu are nume, nu are o poveste clară în spate, iar degradarea stării sale de sănătate sau chiar moartea sunt mascate prin prezența unei sosii care îl înlocuiește în momente-cheie, astfel încât nu știi sigur când te afli în fața adevărului sau a ficțiunii. Deși venind din lumi diferite și aparținând unor ideologii diametral opuse, ambii dictatori sunt așezați semeț de către providență în centrul destinelor țărilor lor, pe care le modelează după propriile lor temeri și nebunii.
Dictatorul albanez are însă un as în mânecă, ceva ce îi e propriu doar lui: oamenii lui au făcut pământul să vorbească și i-au adus în dar de ziua lui o voce de dincolo, un complot împotriva lui urzit în timpul unei vieți și care a continuat până după moarte. Legenda acestui „spirit capturat” este o poveste despre limba care se preschimbă în cu totul altceva, se diluează și se îndepărtează de ea însăși în doar câțiva ani sub imperiul supravegherii neîntrerupte a statului totalitar și despre teama înghețată și neîntreruptă care dărâmă orice construcție milenară și schimbă o țară, un popor și-un grai într-o fracțiune de secundă. Nu în ultimul rând, este o poveste despre miturile vechi și noi, care coexistă, se întrepătrund, leagă împreună și destramă tot ce nu cunoaștem în totalitate, deci tot ce e mistic și de nepătruns.
O ședință de spiritism în orașul B., premiera și apoi interzicerea Pescărușului, căutarea unui microfon, torturarea mediumului, dezgroparea lui Shpend Guraziu, un corb care se înnegrește când i se scot ochii, blestemul unei bătrâne care nu fusese în viața ei la teatru, gemetele unei femei necunoscute înaintea orgasmului, după premieră, o baclava cu o mie de foi și un individ cu limba tăiată care voia să spună ceva. Sunt toate niște cioburi de viață care vă invită să le puneți cap la cap și să recompuneți oglinda în care se privește o țară condamnată să retrăiască la nesfârșit aceleași drame, din cauza încăpățânării sale de a nu face o pace cinstită cu propriul trecut.
Pentru că, dincolo de toate, cele trei cărți despre care v-am vorbit sunt semne de întrebare incomode adresate unor popoare care mai au multe de lămurit cu ele însele și care se împiedică de „greșelile tinereții” la fiecare pas strâmb pe care încearcă să-l facă pentru a ajunge în pas cu lumea.